Mediator I

Programul MEDIATOR I

Cursul de formare initiala a mediatorilor
(autorizat prin deciziile 988/2006, 127/2009 si 2829/2011 ale Consiliului de Mediere)

Programul MEDIATOR I a luat fiinta in anul 2005, sub forma unui curs postuniversitar de formare continua in domeniul solutionarii amiabile a conflictelor, curs oferit de catre Centrul pentru Studiul Conflictelor din cadrul Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Din anul 2008, acest program a fost preluat de catre firma Adsum in cooperare cu Centrul pentru Studiul Conflictelor, si a fost autorizat conform legii de catre Consiliul de Mediere, prin Hotararea 988/06.06.2008. Odata cu formarea Asociatiei Mediatorilor Ultrasilvam, in anul 2009, programul MEDIATOR I a trecut in administrarea acestei asociatii profesionale a mediatorilor din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures, prin Hotararea 127/26.11.2009 a Consiliului de Mediere. Pe parcursul celor doi ani de gestionare Ultrasilvam, au participat la cursurile MEDIATOR I peste 600 de persoane, dintre care mai mult de 100 au devenit mediatori autorizati. In anul 2011, in urma unei decizii a Consiliului de Mediere care interzice asociatiilor profesionale sa presteze servicii catre terti, a fost creat Institutul Transilvan de Mediere, ca unitate specializata in furnizarea de cursuri de formare initiala si continua a mediatorilor, precum si de servicii de mediere in general.

Cursul de formare initiala a mediatorilor oferit prin programul MEDIATOR I este autorizat (prin Hotararile CdM 988/06.06.2008, 127/26.11.2009 si 2829/22.10.2011) si recunoscut de Consiliul de Mediere si acopera in intregime tematica de profil prevazuta de Standardul de Formare Initiala a Mediatorilor, elaborat de Consiliu. Pe parcursul a doua saptamani (14 zile consecutive), cursantii se familiarizeaza cu legislatia si etica medierii, modalitatile de solutionare amiabila a conflictelor, procedurile de mediere, tehnicile mediatorului (analiza de conflict, empatia, negocierea, tehnicile de asistenta si control, persuasiunea) la care se adauga jocurile de rol, fiecare dintre participanti trecand cel putin o data prin intregul proces de mediere in rolul mediatorului.

Cursul de finalizeaza cu un examen organizat conform Regulamentului de Examen elaborat de Consiliul de Mediere, absolventii primind mai apoi Certificatul de Absolvire emis de Consiliu, act in baza caruia (alaturi de documentele demonstrand indeplinirea celorlalte conditii stipulate de lege) se vor putea autoriza ca mediatori.

Formatori: - Formator principal Christian-Radu Chereji
- Formator principal Pop Adrian-Grigore
Durata cursului: 14 zile consecutive
Prezenta la activitatile cursului este obligatorie. Nerespectarea acestei cerinte atrage pierderea dreptului de prezentare la examen, cu consecintele de rigoare.
Taxa de participare: Cluj-Napoca – 2.500 lei. In cazul in care taxa va fi achitata cu cel mult doua saptamani inainte de inceperea cursului taxa perceputa va fi de 2.250 lei.
Alte locatii – 3.000 lei. In cazul in care taxa va fi achitata cu cel mult doua saptamani inainte de inceperea cursului taxa perceputa va fi de 2.700 lei
Perioada de desfasurare: Lunar, la Cluj-Napoca;In alte locatii, la solicitarea clientilor, cu conditia existentei unui numar de minim 10 participanti.
Inscriere: completati formularul de pe acest website si urmati instructiunile primite dupa completare.Puteti obtine informatii detaliate despre curs, costuri, desfasurare, locatii, conditii, parteneriate etc. sunand la +40757.40.50.54, 0746.90.92.97sau prin e-mail, folosind adresa mediator@ultrasilvam.roAsociatia Institutul Transilvan de Mediere
Cluj-Napoca, bd. Nicolae Titulescu, nr. 26, bl. P12, sc. 1, ap. 1, jud. Cluj
CIF 29267813
IBAN RO95BTRL06701202H99601XX, deschis la Banca Transilvania